Festivalul dedicat tehnologiei începe pregătirile pentru ediția de anul viitor

Prima ediție a TechFest Iași, festivalul dedicat tehnologiei care a ajuns în acest an și în capitala Moldovei,a strâns peste 300 de specialiști în IT, antreprenori și pasionați de tehnologie și inovare. În perioada 13- 19 noiembrie, aceștia au avut ocazia să participe la dezbateri intense, prezentări și ateliere susținute de specialiști în tehnologie, IT și inovație, să încerce obiecte inteligente, să se joace împreună și să găsescă soluții de programare la situații cu efecte asupra întregii comunități.

„Am încheiat cu succes ultima ediție TechFest 2017, desfășurată la Iași, după evenimentele similare de la Timișoara și Cluj-Napoca. Discuțiile cu profesioniștii ieșeni ne-au arătat preocupări comune ale industriei din cele trei orașe, precum și particularități datorate zonei. Am observat la Iași un interes crescut pentru dezvoltarea zonei de marketing. Vom dezvolta TechFest mai departe, deoarece considerăm că tehnologia și IT-ul au nevoie de o comunitate activă, bine structurată și care să comunice eficient”, a declarat Cristian Dascălu, din partea organizatorilor TechFest.

Co-organizator al TechFest încă de la prima ediție, desfășurată anul trecut în Cluj-Napoca, BRD Groupe Société Générale s-a implicat și în proiectul de la Iași. „Prin resursele sale, reprezentate mai ales de instituțiile de educație de nivel înalt, Iașiul se bazează pe un rezervor important de inovare, capabil de inițiative tehnologice relevate pentru economia viitorului în România, proiecte pe care BRD le încurajează și dorește să le sprijine”, a declarat Carmen Brebulet, Directorul Grupului Iaşi al BRD Groupe
Société Générale, co-organizator al TechFest.

Pentru specialiști și tineri care doresc să-și dezvolte o carieră în domeniul tehnologiei, TechJam a însemnat două zile de dezbateri intense, prezentări și ateliere susținute de specialiști în tehnologie, IT și inovație. La atelierul de eficiență energetică susținut de ENERO s-au prezentat cele mai noi tehnologii în domeniul economisirii energiei, iar la Romanian IT Open Dialog s-au discutat metode prin care se pot consolida relațiile între diaspora și mediul local de IT. TechFest a inclus și un eveniment special dedicat pasionaților de jocuri pe calculator : gaming night, o noapte în care aceștia s-au putut juca împreună cele mai noi jocuri. Expoziția de obiecte inteligente ExpoTech, desfășurată la Palas Mall, a atras mii de vizitatori curioși să experimenteze deplasarea cu hoovere, triciclete sau alte mijloace de locomoție inteligente, potrivite aglomerației urbane, să se joace cu roboți programați, realizați din Lego, să vadă cum le răspunde o casă inteligentă sau să folosească device-uri de ultimă generație – aspiratoare inteligente, calculatoare performante, imprimante 3D.

Hackathonul a însemnat 30 de ore de codare realizate de echipe de programatori ce au avut posibilitatea să-și aleagă una dintre provocările propuse de partenerii evenimentului sau să dezvolte alte aplicații pe care le consideră utile. La finalul competiției, pentru tema „Banking API pentru o experiență de plată îmbunătățită”, echipa ALFC a câștigat 1.000 de euro, iar pentru tema „Banking API pentru lumea non- bancară”, echipa RedSuns a câștigat 1.000 de euro – premii oferite de BRD.

TechFest 2017 a început la Timișoara și a continuat cu Cluj-Napoca, pentru ca ultimul eveniment al anului să se desfășoare la Iași. Prima ediție TechFest a avut loc în noiembrie 2016 la Cluj-Napoca și a adus 3.200 de participanți la evenimentele adresate programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT: hackathonul MegaHack, dezbaterea Smart City Forum, conferințele TechTalks, CodeCamp și Business Mixer, competiția Transilvania Demo Day și lansarea parcului științific și tehnologic TETAPOLIS, vizitele la companii din cadrul Tech Open Days și Gala Tech Industry Awards. Acestora li se adaugă zeci de mii de vizitatori ai expoziției tehnologice ExpoTech de la Iulius Mall Cluj.

Evenimentul a mai însemnat premii în valoare totală de 25 de mii de euro, 4.250 de ore cumulate de programare la MegaHack și 70 de ore de prezentări susținute de specialiști. În total, au fost implicate 118 companii, instituții și organizații.